Cercul de Donatori Cluj: Schimbare socială prin donaţii colective

Vizual 01 CdDC_RO

Te invit să îți rezervi data de 20 noiembrie. Ne întâlnim la Cărturești (incinta Iulius Mall), între orele 19.00 și 21.00, la ediția de toamnă a Cercului într-un nou eveniment care își propune să susțină proiecte pe tema Tineri.

În cadrul Cercului, alături de 50 de donatori individuali şi corporaţi, vom strânge fonduri pentru trei proiecte (minim 5.000 lei pentru fiecare). 

Valoarea minimă a unei donaţii este de 100 de lei, în cazul donatorilor individuali, respectiv de 500 de lei, în cazul companiilor. 

Sumele pot fi alocate în rundele în care invitații își anunţă angajamentele de plată pentru fiecare dintre cele trei proiecte prezentate public (100 lei donație minimă/proiect/rundă).

Fiecare proiect va fi prezentat public în cel mult 6 minute alocate pentru fiecare, urmate de alte 6 minute pentru întrebări și răspunsuri.

“ACTitudine – Școala de Improvizație “ este un proiect inițiat de organizația Dreams for Life și propune construirea unui mediu de învățare alternativă care să ofere tinerilor un spațiu de dezvoltare individuală și de interacțiune cu comunitatea. În cadrul ACTitudine, doi traineri Dreams for Life și 2 actori ai companiei de teatru independent Create.Act.Enjoy vor sprini dezvoltarea a 10 tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 26 de ani, utilizând tehnici de educație non-formală și de teatru de improvizație. Proiectul se caracterizează prin întâlniri de învățare săptămânale desfășurate în perioada ianuarie – iunie 2014 și prin participarea la seminarii internaționale din domeniu. 

“Edu Practic“, proiect al Fundaţiei Danis pentru Dezvoltare Managerială își propune să sprijine 40 de elevi să învețe meserie de la angajații unor firme locale din domeniul energetic și de construcții. Tinerii vor participa și la activități de educație în afaceri și de promovare  a antreprenoriatului – traininguri și consultanță pentru realizarea unor planuri de afaceri viabile – pentru a deveni ulterior adulți independenți financiar, responsabili față de ei înșiși și familiile lor. Majoritatea elevilor provin din familii cu venituri reduse, unele din mediul rural.

„Sunt o persoană îndemânatică, mi-a plăcut de mic să repar lucruri prin casă și să aflu ce se găsește în interiorul diferitelor mecanisme. Aș dori să învăț mai multe în acest domeniu, promit seriozitate și dacă se poate să continui să lucrez toată vara și chiar și după terminarea școlii”.

„Sunt doritor să acumulez cât mai multe cunoștințe în acest domeniu. Principala mea motivație de a participa este aceea de a le demonstra părinților și cunoștințelor mele că sunt capabil și responsabil să pot să mă descurc pe cont propriu în viață”.

“STEP UP” este un proiect dezvoltat de Cluj HUB prin care echipe de tineri antreprenori sunt ajutați de mentori avizați ca în trei luni să își dezvolte inițiativele din stadiu de idee la cel de prototip. Proiectul se adresează tinerilor talentați, cu inițiativă și idei îndrăznețe în zona antreprenoriatului ce ține de internet și tehnologie.  5  echipe de tineri vor avea oportunitatea să parcurgă în 3 luni în perioada Ianuarie – iunie 2014 pașii pe care i-ar face într-un an sau mai mult și care îi despart de implementare și atragerea resurselor necesare pentru a deveni afaceri sustenabile. 10 mentori sunt pregătiți să le ofere sprijinul de care au nevoie prin sesiuni săptămânale de lucru și traininguri.”

Şi vă aşteptăm cu drag la eveniment!

În cei cinci ani ai Fundaţiei Comunitare Cluj am acordat împreună 1 milion de lei pentru 150 de proiecte şi 130 de bursieri. Iar anul acesta vă propunem o nouă abordare în strângerea de fonduri – Cercul de Donatori Cluj (CDC), implementat în plan local sub egida The Funding Network, în parteneriat cu Asociația pentru Relații Comunitare si Global Fund for Community Foundations. De două ori pe an, grupuri de donatori care vor constitui Reţeaua CDC, propun proiecte din domenii diferite și se reunesc pentru a le susține în cadrul evenimentelor CDC.







(doneaza dand click aici pentru a ne sustine si TU!)

This entry was posted in Romania. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *